INTELECTUALUL PROLETAR

weigheddown

viatavs-stat

Ce este intelectualul român? Este un individ superspecializat într-o profesie, dacă a frecventat toate cursurile facultăţii pe care a absolvit-o, care are pretenţia să interpreteze şi să conducă lumea din perspectiva meseriei lui. Spre exemplu agronomul crede că lumea trebuie arată,semănată şi culeasă de roadele care le dă. Profesorul o consideră o clasă de copii care dacă nu fac mediţatie la el nu ar trece clasa. Doctorul o consideră un spital de pacienţi care trebuie să sară la cap (de preferabil al unui parlamentar, asa îs prea mulţi) pentru a le prescrie reţeta de medicamente. Şi exemplele ar putea continua. Ajuns în funcţie publică observă că şablonul său nu se potriveşte funcţiei. În facultate nu a învăţat şi cum să abordeze realitatea socială din perspectiva satisfacerii necesităţilor fiecăruia în funţie de statutul social şi pretenţiile sociospirituale. Şi pentru a nu se plictisi, fiind depăşit de situaţie,organizează o altă activitate la care se pricepe instinctual, furtul banului public (acesta ar trebui să fie sport naţional, nu biata oină). Averea îi asigură siguranţa zilei de mâine iar cei care trebuie conduşi spre performanţă se descurcă ei şi singuri că doar au buletin.

Uitaţi-vă la politicienii români. În afară de a se bârfi unii pe alţii şi de a fura banul public nu ştiu nimic. Nu au fost în stare nici să văruie clădirile industiei româneşti, dar să o modernizeze. Între a fi pregătit profesional şi a fi politician este distanţă de la cer la pământ. Geniile istoriei o dovedesc.Contopiştii de astăzi, din politică, au pretenţia să conducă lumea şi ei nu sunt în stare să fie şefi nici în casele lor. Ba mai mult, merg la serviciu cu planul de activitate zilnica făcut de neveste.Când sunt întrebaţi la televiziune ce părere au despre o anumită stare de lucruri şi cum poate fi rezolvată în folosul societăţii se scuză că nu sunt de specialitatea respectivă, adică recunosc public că sunt proşti. Ar trebui ca televiziunile să-i invite împreună cu nevestele şi să raspundă ele în locul lor. Turma de parlamentari, de astăzi, nu este în stare nici cât un cioban să ia o decizie politică în folosul întregii societăţi,în schimb fiecare în parte se consideră o eminenţă a politicii româneşti (sa nu uitam minunatele legi adoptate de acestia, aka Big Brother sau ascultarea telefoanelor, şi paşaportul cip, gen hai să fim şi noi vite). Eu am constatat că individul uman cu cât este mai prost cu atât se dă mai deştept, pentru că trăieşte într-o lume a toleranţei nejustificată moral. Şi românul care crede şi speră că poate salva ţara în care trăieşte şi pe care o iubeşte, prin prisma meseriei, şi dezamăgit că nu are rezultate se apucă de furat.

Cea mai mare contribuţie a contopistului intelectual român, în politică,este că a adus în derizoriu instituţiile statului şi i-a făcut pe romani să le fie scârbă de ţara în care au copilărit.

Adevăraţii intelectuali nu au naţionalitate, pleacă în ţări străine unde sunt valorizaţi sau măcar câştigă banul ce-l merită. Aceşti intelectuali proletari muncesc pentru ei, pentru familia lor şi în speranţa că se vor mai întoarce vreodată în ţara lor natală, pe care o iubesc dar nu şi-o pot permite. Foarte trist, dar din nefericire adevărat.

Nu dau lecţii de viaţă, doar incerc sa deschid ochii. Face-ţi ce vreţi, măcar iluzia de libertate şi democraţie să o avem dacă nu putem avea si realitatea!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s