Tu cu ce şampon te speli pe creier!?

mass-media

O întrebare deosebit de bună care-mi vine în minte de fiecare dată când am “plăcerea” să am contact cu minţi netede ca o masă de biliard.
Încerc de fiecare dată să evit astfel de oameni şi astfel de cercuri, dar parcă de-al naibii nu mă evită ei (sau ele) pe mine…chiar aşa de mulţi să fie?!…era doar o întrebare retorică, răspunsul fiind mai mult decât evident.

Vorbesc în special de oamenii care chiar nu duc lipsă de neuroni (restul fiind demult o cauză pierdută) şi care-şi procură informaţia din surse deosebit de convenţionale, din ignoranţă sau simplă comoditate.

Bineinţeles că nu sunt neapărat ei de condamnat, dar atâta timp cât te complaci în mediocritate şi spirit de turmă, ai o mare vină…şi atâta timp cât îţi pasă de “gura lumii” şi de  ce “măcăne” ea, nu ai cum să scapi de cercuri sociale care, după principiul “orice grup e la fel de prost ca cel mai prost dintre ei” îşi ghidează absolut orice relaţionare, lucru deosebit de nociv, dar cine să-i tragă de mânecă atunci când ei nu se vor a fi traşi?!

Prefer oricând grupuri “dubioase”, pentru minţi imaculate chiar “antisociale”…de ce ?! Pentru că acolo găsesc cei mai interesanţi oameni, oameni care gândesc ca mine, oameni care se “fut în el de sistem”, care nu apleacă urechea la “gura lumii”, care au renunţat la televizor, care preferă oricând o carte sau o discuţie despre carte, ale căror gusturi muzicale nu încep şi nu se termină cu Justin TimberLACHE, Duffy sau te miri ce altă paraşută sau…”paraşut” împins/ă de la spate de o monstruoasă corporaţie, oameni care găsesc o discuţie despre gotic sau neo-gotic foarte interesantă, fără a epata cu cunoştinţele lor, oameni care ştiu să se bucure de viaţa în cel mai pur sens al cuvântului, fără a neglija anumite principii sănătoase, oameni care în loc să-şi spargă banii-n Grecia sau Turcia preferă un sejur  de câteva zile la Sziget sau Rock am Ring, într-un final, oameni pe care ….ZARAZA ÎI RESPECTĂ!

“Mass-media e şamponul cu care se spală creiere”!

http://shakeyourstructure.wordpress.com/-wrote this article!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s